Live Book · iulie 2026

Restaurantul care pierde bani la fiecare fel servit

Ca să înțelegi de ce industria IA îi neliniștește pe oamenii care se uită la cifre, trebuie mai întâi să înțelegi de ce industria software i-a fermecat vreme de patruzeci de ani. Nu a fost magie. A fost aritmetică.

Virgil Tornoreanu · 6 min de lectură · Capitolul 2 · Capitolul 12 · Capitolul 13

Ascultă articolul

Ca să înțelegi de ce industria IA îi neliniștește pe oamenii care se uită la cifre, trebuie mai întâi să înțelegi de ce industria software i-a fermecat vreme de patruzeci de ani. Nu a fost magie. A fost aritmetică.

Tehnologia a fost cea mai bună afacere inventată vreodată dintr-un motiv simplu. Construiești software-ul o dată, cu bani mulți, iar apoi fiecare client nou e aproape gratuit. Microsoft nu cheltuie nimic în plus ca să-ți vândă încă o copie de Excel. Adobe nu plătește nimic suplimentar atunci când un alt designer se abonează la Photoshop. Costurile stau pe loc, veniturile urcă, iar prăpastia dintre cele două linii, care se deschide tot mai larg cu fiecare client, e profitul care a făcut din firmele de tehnologie cele mai valoroase companii de pe Pământ. Economiștii îl numesc cost marginal zero. Investitorii îi spun paradis.

IA a rupt acest model și l-a rupt exact în punctul care conta cel mai mult.

Ingredientele care nu se termină niciodată

De fiecare dată când pui o întrebare unui chatbot, cineva plătește pentru curentul electric și pentru uzura cipului. Nu metaforic, ci la propriu. Fiecare răspuns generat consumă energie măsurabilă în centrele de date, care costă miliarde și se uzează fizic. Mai mulți clienți nu mai înseamnă bani gratis, înseamnă mai mult cost, dolar cu dolar, întrebare cu întrebare.

IA nu e o afacere de software. E mai degrabă un restaurant care cumpără ingrediente pentru fiecare fel servit. Nu e nimic rușinos în asta, restaurantele sunt afaceri onorabile de mii de ani. Doar că nimeni nu evaluează un restaurant la multiplii unei companii de software, tocmai pentru că restaurantul nu are prăpastia salvatoare dintre costuri fixe și venituri crescătoare. Iar aici e partea cu adevărat incomodă: e un restaurant care pierde bani la fiecare fel servit, iar planul lui declarat de salvare e să servească și mai multă mâncare.

Orice contabil de provincie ar ridica din sprânceană. Dacă pierzi bani pe unitate, volumul nu te salvează, te îngroapă mai repede. Singura ieșire ar fi ca unitatea să devină profitabilă, adică fie prețul să crească, fie costul să scadă mai repede decât prețul. Deocamdată, în industria IA, se întâmplă exact pe dos.

Cifrele care nu se lasă rotunjite frumos

Situațiile financiare scurse ale OpenAI, raportate în iunie 2026, arată o pierdere operațională de circa 21 de miliarde de dolari, la venituri de circa 13 miliarde, iar unele surse indică cheltuieli totale de circa 34 de miliarde de dolari. În traducere, pentru fiecare dolar încasat, compania cheltuie mai mult de 2,5 dolari. Nu e o firmă la început de drum care investește în creștere, e cea mai cunoscută companie din istoria acestei tehnologii, la patru ani după produsul care a cucerit planeta în două luni.

Apărarea standard invocă Amazonul. Vreme de 25 de ani, investitorii au fost antrenați să aibă răbdare. Amazon a pierdut și el bani ani la rând înainte să explodeze, deci pierderile de azi sunt semințele profiturilor de mâine. E o poveste liniștitoare și, în cazul Amazonului, a fost adevărată. Însă analogia are o fisură structurală. La Amazon, marjele se îmbunătățeau odată cu scara: fiecare depozit nou, fiecare rută de livrare optimizată făcea următorul colet mai ieftin. La IA, marjele se înrăutățesc, pentru că fiecare generație nouă de model costă mai mult să ruleze decât cea dinainte, iar clienții migrează mereu către modelul cel mai nou. Costurile cresc liniar odată cu veniturile, uneori mai repede, iar prăpastia salvatoare, cea care a făcut averea industriei software, nu se deschide. Restaurantul nu devine fabrică, oricâte mese adaugă.

Țeserea financiară din spate

Și mai stranie e arhitectura financiară care susține tot edificiul. Merită descrisă calm, pentru că fiecare piesă, luată separat, pare rezonabilă, iar tocmai ansamblul e cel care neliniștește.

Oracle construiește o capacitate de calcul de 7,1 gigawați, echivalentă cu mai multe centrale nucleare, pentru un singur client. Și îi avertizează explicit pe acționari, în raportul anual, că s-ar putea să nu fie plătită. Nu e o speculație de presă, e limbajul companiei despre propriul pariu, formulat în documentul cu cea mai mare răspundere juridică pe care îl publică.

Nvidia își vinde cipurile unor firme mai mici de cloud, așa-numitele neoclouds, care se împrumută cu miliarde ca să le cumpere. Apoi, Nvidia le închiriază înapoi capacitatea. Banii pleacă de la Nvidia, se întorc la Nvidia, iar la fiecare trecere prin cerc se înregistrează un venit. E, în caracterizarea criticilor, un dealer auto care îți dă banii de mașină, apoi te plătește ca s-o ții tu în weekend și raportează totul drept cerere. Din nou, fiecare tranzacție este legală și explicabilă. Însă cererea care se naște din buzunarul vânzătorului nu e cerere, e ecou.

Peste toate, un detaliu care ar trebui să fie, de la sine, un semnal: marile companii, Microsoft, Google, Amazon, Meta, raportează venituri din cloud, din reclame, din abonamente, din orice, dar nu raportează separat veniturile din IA. Companiile publice adoră veștile bune și le pun pe primul slide. Când o cifră care ar trebui să fie vestea cea mare a deceniului e ținută topită în alte linii de bilanț, explicația cea mai simplă e rareori cea mai măgulitoare. Când o veste bună e ținută ascunsă, de obicei nu e bună.

Ce spune despre asta Economia Centaurului

Capitolul 13 al cărții, ciclul lui Icar, descrie exact acest tipar, pentru că se repetă de două secole cu o regularitate aproape jenantă: tehnologie revoluționară, euforie, supraestimare, corecție. Calea ferată în anii 1840, electricitatea în anii 1890, internetul în 2000. În fiecare episod, tehnologia era reală și lumea chiar s-a schimbat, dar asta nu i-a salvat pe investitorii care au confundat valoarea creată cu valoarea capturabilă. Fibra optică trasă în anii '90 a ajuns să transporte internetul de azi, doar că firmele care au tras-o dăduseră faliment până atunci.

Iar capitolul 12, revoluția ieftinătății, avertizează asupra paradoxului abundenței: IA ieftinește totul, inclusiv propria valoare capturabilă. Modelul „restaurant” este ilustrarea de piață a acestei temeri. Un val de tehnologie poate crea imens de multă valoare pentru utilizatori, studenți care învață mai repede, firme care automatizează hârțogărie, medici care câștigă o oră pe zi și, în același timp, foarte puțin profit durabil pentru cei care îl construiesc. Valoarea există, dar curge prin degetele celui care a plătit ca s-o producă.

E, în fond, versiunea financiară a buclei mortale din capitolul 2. Acolo, bucla descrie compania care concediază pentru eficiență și își erodează clienții. Aici, bucla descrie industria care își ieftinește produsul pentru a fi competitivă și își erodează marjele. Același mecanism, care se hrănește din propria eficiență până rămâne fără sursă de venit, doar că de data asta victima nu mai e doar angajatul. E chiar modelul de afaceri care l-a concediat.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că IA e o iluzie, la fel cum prăbușirea dot-com nu a însemnat că internetul era o iluzie. Înseamnă doar că întrebarea corectă nu e dacă tehnologia e reală, ci cine rămâne solvabil suficient de mult cât să culeagă ce a semănat. Iar la întrebarea asta, bilanțurile răspund mai cinstit decât conferințele de presă. Deocamdată, răspunsul lor este o pierdere de 2 dolari și jumătate pentru fiecare dolar încasat. Cât timp poate o industrie să numească asta o investiție? Și ce se întâmplă cu toți cei care și-au mutat munca pe ea în ziua în care creditorii încetează să o mai numească la fel?

Surse:

OpenAI financials leaked (Fortune),

The Information via wheresyoured.at,

Oracle data-center risk (The Register),

Oracle warns bet may not pay off (Bloomberg).

Argumentul complet e în carte. Articolul de față e doar realitatea care îl ajunge din urmă.

Capitolul 2 →︎ Capitolul 12 →︎ Capitolul 13 →︎ Sau întreabă cartea direct

←︎ Înapoi la Live Book